Anul 2020 a fost și încă este complicat pentru toată lumea. Însă, trebuie să recunosc, a avut, cel puțin pentru mine și părți bune. În sensul că mi-am descoperit noi pasiuni și am reușit să am parte și de experiențe noi pe care le plănuiam de ceva timp. Anul ăsta mi-am decoperit pasiunea pentru croșetat și pentru călătoritul cu rulota sau autorulota. Pe lângă faptul că mi se par două lucruri speciale, cumva cred că merg și bine împreună. Adică, ar fi un scenariu superb să mă văd călătorind cu rulota și croșetând în acelasi timp.
Și pentru că am prins gustul excursiilor cu rulota, mi-ar placea să transmit “virusul” și altora. Însă, într-un mod practic. Adică, mi-ar plăcea să povestesc câteva avantaje pe care le-am observat eu în toată povestea cu rulota sau autorulota și să aduc la suprafață câteva diferențe dintre cele două.
Dă-mi voie să iți spun că ambele experiențe mi-au plăcut la nebunie și e important să știi ceea ce cauți atunci când închiriezi, sau poate chiar cumperi așa ceva.
Hai sa luam cateva idei si sa iti spun de ce una dintre cele doua s-ar potrivi mai bine in diverse contexte.
Costuri:
Rulota este cu siguranță, varianta mai ieftină care iți poate oferi, de ce nu, același confort ca o autorulotă, la un preț mult mai scăzut. Aici nu vorbim doar despre costul în sine de achiziție, ci și de întreținere. Autorulota în sine este o mașină, cu toate costurile/reparațiile/ taxele aferente. De la înscriere, până la RCA, CASCO, pui la socoteală și cheltuielite rulotei, în cazul în care se strică ceva. Pentru închiriere, cu rulota poți merge cu 50-70 euro/zi, pe când cu autorulota trebuie să scoți din buzunar între 90-120 euro/zi. Dacă te întrebi de ce costă atât, well….Covid-19 happened, prin urmare, prețurile au crescut.
Mobilitate:
Aici sunt două chestii de menționat. Daca ne referim la ușurința de a te deplasa pe distanțe lungi (din punctul A în punctul B), atunci autorulota căștigă. Dacă vorbim despre faptul că odată campat, ai nevoie să pleci cu mașina în diverse locuri, atunci rulota aduce mai multe avantaje. Iar asta te ajută enorm daca vrei să nu mai muți “casa” o săptămână de exemplu. Poți să fii mobil și să mergi și în alte locuri cu mașina, pe distanțe mici sau nu numai, iar casuta ta să rămână într-un singur loc. În felul ăsta, nu e nevoie să strângi de fiecare dată tot ce ai prin rulotă : vase, haine, lucruri de care efectiv te folosești, ci iți permiți să lași și lucruri la vedere. Pentru că, în cazul în care nu știai, în mers nu poți lăsa dulapuri deschise, lucruri pe masă, cărți pe noptieră sau săpun în savonieră (aici exagerez, evident). Totul aterizează pe jos. Așadar, cu rulota devine mai ușor, să zicem. Când am călătorit cu rulota, noi am campat pentru trei zile în camping, însă ziua plecam și vizitam alte lucruri cu mașina, gen Salina de la Turda, care era la peste 100 km, însă ne era ușor.
Confort:
Teoretic, confortul ar trebui să fie cam același, sau cel puțin, extrem de similar. Însă, într-o notă total subiectivă, am simțit că este mult mai confortabil cu autorulota. În principiu, cred că era vorba de spațiu. Față de rulotă, aici aveam loc să luăm tot ce ne doream cu noi și aveam gen două camere: living și dormitor, separate. Aveam multe spații de depozitare, un portbagaj imens, și un confort aparte. În ideea că dacă voiai să te trezești și să pleci, puteai să te pui la volan în pijamale. Întorceai scaunul și porneai la drum. Fară să ieși afară deloc. Cu rulota, când te decizi să pleci, trebuie să o cobori de pe piciorușe, apoi să o prinzi de mașină (durează 5 minute să faci asta), însă nu e așa simplu ca la autorulotă. Evident, că în funcție de model, chiar și rulota poate fi cu “două camere”, însă cea pe care am avut-o noi a fost ceva mai mică și de asta aș prefera autorulota.

Utilități:
Atunci când călătorești cu rulota ( termen general aici), trebuie să ții cont de multe lucruri la care nici nu te gândești. Pentru că așa cum menționam și mai sus, ai o casă pe roți. Asta înseamnă că ai nevoie de apă, electricitate, căldură. Mai mult decât atât, trebuie să ții cont de faptul că toată apa gri (apa uzată) de la bucătărie și baie trebuie eliminată cumva. În cazul rulotei, de regulă, se folosesc recipiente în afară, în care se scurge toată apa și tu normal, o golești atunci cand este nevoie. Chiar și apa curată trebuie trasă tot din bidoane, din afara rulotei. În autorulotă în schimb, ai rezervoare de 100 l, atât pentru apa curată, cât și pentru apa gri. Pe care o poți goli deasupra unul canal din benzinărie, camping, sau parcare. Ceea ce înseamnă că ai independența de a sta off camping chiar și 2 zile, fară să fie nevoie să golești rezervoarele. Cu rulota, e mai complicat, însă poți sta daca ai o sursă de apă în apropiere. Trebuie totuși, să ai unde să iți golești rezervoarele de apă uzată.
Mie, din nou, partea asta de utilități, mi s-a părut mult mai ușoară cu autorulota. Pentru căldură, aveai centrală. În rulotă, sursa de căldură era un tip de radiator. Noi am plecat cu o rulotă nu foarte nouă și nici cea mai spațioasă, deși nu am simțit că era nevoie de mai mult. Asta până când am experiment și călătoritul cu autorulota. Și atunci am simțit că toate lucrurile sunt ceva mai….ușoare să zicem. Însă, există rulote care iți oferă tot confortul. Și cred că totul e atât de bine pus la punct, încât poți locui efectiv acolo, pe termen lung. Ma refer la rulota dupa anul 2010.
Condus:
Rulotă versus autorulotă. Sau mai bine zis, mașină cu remorcă versus mașină mare. Evident, că mașina fară remorcă este mai ușor de condus. Inclusiv, viteză, depășiri, viraje, etc. Însă, cumva, nici cu autorulota nu e totul roz. Fiind foarte mare, nu poți intra în orașe prea ușor cu ea. În schimb, daca ai rulotă, ai posibilitatea să o campezi undeva și să te deplasezi cu mașina acolo unde și când ai nevoie. Pe când, autorulota trebuie luată cu tine oriunde, ești dependent de o mașină foarte mare și uneori, poate fi obositor, mai ales că nu gasești așa ușor locuri de parcat și nu poți opri așa, repede să iei o pâine.
Daca stai să analizezi, ambele variante au plusuri și minusuri. Trebuie să știi foarte bine ce iți dorești, sau ce iți permiți. Că până la urma, alegerea se rezumă și la partea financiară. Iar daca nici una dintre variante nu ți se potrivește, poți să te gândeșți la o a treia: un campervan. Ceva mai mare decât o rulotă, dar mult mai mic decât o autorulotă, campervanul ar fi o opțiune mai ușoară din multe puncte de vedere. Noi încă nu am încercat-o, însă avem de gând.
În concluzie, dacă alegi să mergi sau să iți achiziționezi o rulotă, trebuie să știi că este mai ieftină, puțin mai dificil de condus ca remorcă, probabil, însă ești mai mobil. În ceea ce privește autorulota, cred că iți oferă un spatiu și un confort un pic mai mare, iar cu utilitățile pare mai simplu. Însă, fiind o mașină mare, ți-e mai greu să te deplasezi în locuri aglomerate și rămâi dependent de ea. Tu ce părere ai? Ce ai alege?
Noi deja știm și sper ca în curând să am ocazia să o prezint ca “a mea căsuță pe roți”.
Thanks for reading, M.