Maine plecam in Vietnam!! Yayyyy….sunt mega entuziasmata si emotionata! 🙂
Asadar, mi-am propus sa incerc sa documentez putin traseul, pentru ca nu pare a fi ceva neaparat usor de organizat. A fost o provocare si pentru noi, desi de fiecare data noi ne organizam toate vacantele, excursiile.
Dar hai sa vorbim despre cum a inceput toata povestea cu Vietnam?
Noi in fiecare an in mai-iunie, ne luam cel putin 2 saptamani libere si plecam undeva. Asta e vacanta lunga de cutreierat, nu un city break.
Cumva, ne suradea ideea de Asia, dar nu stiam ce sa alegem. Asa ca am mai vorbit in stanga-dreapta cu cei care au mai calatorit acolo si ne-am dat seama ca Vietnam este alegerea cea mai buna pentru noi.
In primul rand zborul era relativ decent, o singura escala, aceeasi companie aeriana si doua zboruri nu exagerat de lungi/ segment (4h si 7h30). Spun asta pentru ca cineva chiar are emotii si frici de zbor. Deci trebuia sa gasim ceva relativ ok si din punct de vedere al zborurilor.
Doi, trebuia sa ne gandim la o destinatie pe care sa ne-o permitem. Desi zborul costa ceva mai mult, pare ca preturile de cazare, mancare, activitati sa compenseze.
In plus, ne doream si ceva cu multa natura, dar totusi, si putin haos de Asia ( Vietnam pare sa le aiba pe amandoua).
In privinta sigurantei, pare o tara ok, au calatorit multi oameni acolo, cumva nu simt ca ma expun vreunui pericol anume plecand acolo. Dar ma expun entuziasmului: este ceva nou, exotic, departe de casa, intr-o tara aparte pentru mine ca romanca. Cu mancaruri bizare, cu oameni diferiti si o cultura extrem de interesanta. Am inceput sa invat si cateva cuvinte in vietnameza :))) si nu …nu e usoara limba.
Primul pas a fost sa cautam zboruri, cea mai buna varianta a fost sa aterizam in Hanoi si tot de acolo sa si decolam la intoarcere. Chiar daca vom cobora si inspre centrul tarii, ne vom intoarce in capitala si tot din Hanoi vom zbura inapoi spre Romania.
Dupa ce am cumparat zborul, am aplicat online pt viza ( o poti face pe mae.ro) si costa cam 117 lei/ persoana. Am primit viza cam in 4-5 zile pe email. E indicat ca atunci cand aplici pt viza sa ai si o cazare rezervata pt ca ai de completat adresa unde vei sta.
Ca inspiratie “ce vizitam”, unul dintre site-urile utile pentru noi a fost acesta, facut oficial pentru a vizita Vietnam. Aici iti poti selecta ce interese ai pentru Vietnam, si ai toate variantele pentru ceea ce tu iti alegi. De exemplu, daca esti interesat sa vezi orasele mari, ai toate punctele de vizitare din orasele mari din Vietnam.
Noi am ales mult partea de natura si ne-am uitat putin pe harta, incercand sa legam punctele de vizitare intre ele, astfel incat sa vedem partea de Nord a tarii cu orezariile si apoi sa coboram inspre centrul tarii, iar cel mai jos oras sa fie Da Nang sau Hoi An.
Practic, avem 17 zile de impartit prin Vietnam ( cam 2-3 nopti in medie pentru fiecare oprire).
Planul initial arata asa:
Hanoi 3 zile |
Sapa 3 zile |
Halong Bay 1 zi |
Ninh Binh 3 nopti |
Son Doong 2 nopti |
Da Nang si Hoi An 4 nopti |
Mi-am propus sa revin cu detalii despre cum decurge totul acolo, ce vizitam si care sunt impresiile. O sa incerc sa documentez si cheltuielile pentru fiecare zona in care ne oprim, cum sta treaba cu transportul in interiorul tarii, etc.
Momentan, exista emotiile legate de drum, sa ajungem cu bine, sa ne cazam si sa incepem sa exploram primul oras: Hanoi. Iar maine dimineata abia astept sa spun: “Gooooooodddd mooooorniiing Vietnaaaaaammm!!! “
Thanks for reading, M.