Excursia asta cu campervanul a fost o nebunie de la început, să plecăm în cea mai friguroasă săptămână din iarna asta (cel puțin până în prezent). Și, desi, am avut parte de câteva « încercări «, toată experiența s-a dovedit, în final, ceva de ținut minte o viață întreagă. Și nu pot spune asta despre fiecare călătorie, sub nicio formă.
O să povestesc curând mai pe larg, la ce să te aștepți atunci când pleci cu rulota iarna. Însă, cred că cel mai important lucru e să te bucuri de tot ce ți se întâmplă, no matter what. Găsește o formă să te poți bucura de timpul pe care ai decis să ți-l aloci ție în zilele respective de concediu. Și cred că noi așa am reușit, să facem dintr-o experiență care se anunța dezastruasă din prima zi, unul dintre cele mai mișto concedii.
În prima zi, am parcurs drumul cu campervanul până la Miercurea Ciuc (mai exact, undeva prin comuna Frumoasa). Acolo am înnoptat sub clar de lună, la -23 grade. Iar aici ne-am lovit de primele probleme cu campervanul: apa îngheța,centrala nu făcea față temperaturilor de afară. Adică, la -23 grade afară, noi aveam înăuntru 9-10 grade. Așadar, nu prea puteam să ne bucuram 100% de rulotă. Bucurie mare, măcar toaleta era funcțională.
Așadar, a doua zi, ne-am dus în Durău și ne-am cazat la o pensiune. Aveam nevoie de un duș și de odihnă, pentru traseul pe munte plănuit în a treia zi. În aceeași zi, am fost sa vedem barajul Bicaz si sa plimbam pe pârtia din Durău. Aici, efectiv, am avut parte de cea copilărească și inocentă activitate : ne-am dat cu sania. Eu am fost mai bucuroasa decât un copil și m-am entuziasmat de fiecare coborâre. Pârtia de la Durău, ne-a impresionat oarecum. Fiind duminică după-amiază, nu era totuși, prea aglomerată. Și deși nu schiam, cumva, ne-am găsit și noi locul acolo.
Luni am pornit pe traseul de munte Durău- Cabana Fântânele- Cabana Dochia. Traseu de 3h 30 -3h 45. Noi l-am făcut în 5h. A fost o reală provocare și o lecție pentru corpul meu. Dar cumva, am ajuns bine și ne-am bucurat de cele mai frumoase tablouri de iarnă. Nu ai cum să le numești altfel. Și cu tura asta pe munte, încep să am second thoughts despre mersul pe munte iarna. Care nu prea era pentru mine. Dar când vezi așa ceva, uiți de tot de durere. Nu poți decât să te minunezi la fiecare pas. Și din pricina efortului, dar și a peisajului. Dar cine mai contorizează ?
Am rămas la cabana Dochia până marți. Și am prins cel mai minunat răsărit. Da, acest « minunat » își merită superlativul, chiar dacă nu e corect gramatical. Iar eu în ziua aia m-am îndrăgostit oficial de munte. Și cu asta o să spun și aici…răsăritul de la munte, îl bate pe cel de la mare. Negreșit !
Am coborât în Durău, acolo unde lăsasem campervanul și am continuat drumul către Lunca de Sus. Aici aveam alte planuri pentru a doua zi. Și pentru că da, încă nu aveam pompele de apă dezghețate și aveam nevoie de duș, ne-am luat o cazare fix lângă pârtia SkyGimes.
Miercuri de dimineață ne-am dat cu bobul. O chestie de care îmi era cumva, teamă. Pentru că eu în general, nu mă pot da în nimic- când vine vorba de un parc de distracții. Pfff, eu și fricile mele, ce să-i faci ? Dar ce să vezi !? Că mi-a plăcut la nebunie. Cred că anul 2021 a început cu adrenalină și la un moment dat,m-am relaxat. Ne-am dat de vreo două ori și a doua oară mi-am făcut curaj și mai mult să merg cu mai multă viteză. Nu mai pun la socoteala că începuse să și ningă și era un peisaj de poveste. Așa că recomand să mergeți, daca aveți ocazia. Din păcate, fiind iarna, nu vedeai prea mult în zare, însă primăvara-vara, sunt convinsa că se schimbă peisajul.
După-amiaza, ne-am continuat drumul către Întorsura Buzăului. Aici ne-am jucat și am hrănit cu morcovi cerbul și ciuta la Rezervația Zimbrilor. Doi zăpăciți tare prietenoși. Cel puțin, cu noi. Am văzut și câțiva zimbrii și doi reni, dar nu au relaționat cu noi. Pe drum, am zărit și un cerb și câteva căprioare în libertate. Eu eram deja în extaz, că mă bucur de mor să văd animalele în mediul lor natural.
Temperaturile deja scăzuseră suficient, așa că am putut dormi în campervan. Am găsit un camping în Întorsura Buzăului și am rămas aici pentru două nopți. Seara, am făcut pizza în aer liber. Ningea și era o vreme perfectă de stat afară. Scăzuseră temperaturile la 0 grade. Deja era vis pentru noi.
În ultima zi, joi, am dat o fugă până la Sanctuarul de Ursi din Zărnești. Era la o oră și un pic de mers cu mașina. Am plecat cumva plângând de acolo, pentru că poveștile urșilor nu sunt deloc fericite. În principiu, vorbim despre animale maltratate, provenite din circuri, restaurante, chiar mănăstiri, cu multiple traume și răni. Atât la nivel fizic, cât și psihic. Din păcate, stând și zeci de ani într-un astfel de mediu, le este foarte greu să se acomodeze cu lumea sălbatică. Acolo unde le e locul. Prin urmare, ajung în acest sanctuar. Care, se pare, are toate condițiile să aibă grijă de ursi și nu numai, pentru restul vieții lor. Da, în mare, vorbim tot de o captivitate întinsă pe 60 hectare de teren, dar într-un fel sau altul, tot le e mai bine acolo. Sau cel puțin, așa vreau eu să cred.
Joi seara am făcut un nou foc în camping și am făcut din nou pizza afară. Care ne-a ieșit mai bine decât în ziua precedentă.
Vineri ne-am întors în București. După o săptămână de plimbat cu campervanul, 1300 km parcurși, hoinărit prin munți, frig, zăpadă și iarnă, în toată puterea cuvântului. De luni, din nou la program 🙂 dar bucuroși că am început cu o călătorie pe cinste anul 2021.
Thanks for reading, M.
