Stiu, probabil te-ai saturat deja sa tot vezi poze de la concertul Metallica din Bucuresti, la Arena Nationala.Concert la care am fost si eu, desi nu sunt neaparat, fan.
Stati asa, nu aruncati cu pietre…pentru ca eu nu cred ca am fost vreodata fan al stilului heavy metal, de fapt. Sau cel putin, pana recent. Cand am inceput sa descopar cateva trupe faine.
Insa, Metallica nu e doar o formatie faina, ci istorica in ale rockului. De asta tot stadionul a fost plin, iar media de varsta: 40 de ani. Pentru ca e formatia cu care au crescut cateva generatii: de la parintii nostri pana la generatia Z de azi.
Primul impact, la un astfel de concert, e clar, numarul de participanti. Iar oamenii canta de peste 30 de ani cu casa inchisa. Mai apoi, era evidenta o stare de bine, ca nah…e Metallica. Nu ai cum sa nu fi auzit de trupa si sa nu fi super incantat ca esti acolo. Ma rog….cheful iti cam piere atunci cand stai la coada la bere 30 min (again…organizarea lasa de dorit), ca in cazul multor evenimente mai mari la care am participat.


Sa vorbesc cu toata sinceritatea…eu nu am stiut decat vreo doua piese, pe care, probabil, n-ai cum sa nu le stii. Iar daca va intrebati ce am cautat la concert, well…nu eu am cumparat biletele insa, niciodata nu as spune nu unui show care stiu ca poate fi ceva unic.
La drept vorbind, desi toti membrii trupei au peste 50 de ani, oamenii stiu ce fac. Si fac o treaba de milioane. De milioane de dolari$. Iar experienta de 38 de ani de Metallica isi spune cuvantul.
Au facut show, m-am distrat si mi s-au parut foarte apropiati de public. In plus de asta, crede-ma ca ti se face piele gaina cand auzi peste 50.000 de oameni cum canta in tandem piesele lor.
Iar supriza serii a fost cand doi membri ai trupei au cantat o piesa din Romania.
O sa va stric zilele si noptile, dar nu, nu a fost Adi Minune. Au cantat “De vei pleca”, a trupei Iris. In limba romana chiar, ceea ce a impresionat si mai mult.



La sfarsitul concertului, au mai petrecut ceva timp pe scena pentru poze, multumiri, etc. Se alergau pe scena, aruncau cu pene de chitara inspre public. Erau ca niste copii bucurosi pentru ca una dintre cele mai mari petreceri fusese de succes. Si de data asta.
Per total, am plecat foare entuziasmata de la concertul Metallica. Probabil, fanii ar spune “pfuuu nici nu ai avea cum altfel”. Da si nu, depinde ce asteptari ai.
Eu nu am avut. Si mi-a placut mult. Cred ca doar asta conteaza, intr-un final.
Una peste alta, chiar daca esti sau nu fan, ti-as recomanda sa mergi la un concert Metallica candva. Bifezi o chestie misto. Mai ales ca nu se stie cat mai ai ocazia.
Tu ai fost la concert? Cum ti s-a parut?
Thanks for reading, M.